VÂLCEA. Dosare penale pentru descoperirea unor haine fake în magazine din Râmnic și Drăgășani (FOTO)
Patronii a două societăți comerciale din municipiile Râmnicu Vâlcea și Drăgășani s-au ales cu dosare…
Patronii a două societăți comerciale din municipiile Râmnicu Vâlcea și Drăgășani s-au ales cu dosare penale după ce polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au descoperit că vindeau haine contrafăcute. Peste 140 de articole de îmbrăcăminte cu însemnele Nike, Philipp Plein, Barrow, Hugo Boss sau alte mărci de renume au fost descoperite în magazine și confiscate.
Acțiunea a avut loc ieri, 28 octombrie 2022, la două societăți comerciale din municipiul Drăgășani și municipiul Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea.
Bunurile contrafăcute, cu o valoare estimată la 15.000 de lei, au fost reţinute de polițiștii în vederea continuării cercetărilor.
De asemenea, a fost aplicată și o sancțiune contravențională conform O.U.G. nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, cu amendă în valoare de 10.000 de lei, fiind confiscată suma de 974 de lei.
În cauză, s-au întocmit 2 dosare penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare.
Cercetările sunt continuate de către poliţişti pentru stabilirea cu exactitate a întregii activităţii infracţionale.