IGSU explică de ce nu a transmis mesaj RO-ALERT la cutremur
În urma cutremurului destul de puternic care a avut loc în această dimineață, în zona…
În urma cutremurului destul de puternic care a avut loc în această dimineață, în zona seismică Vrancea, cu magnitudinea de 5,4 pe scara Richter, nu au fost primite apeluri prin intermediul 112 şi nici nu au fost semnalate pagube materiale sau victime, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, relatează Agerpres.
”Până la acest moment, nu au fost primite apeluri prin intermediul 112 şi nici nu au fost semnalate pagube materiale sau victime”, a precizat IGSU.
IGSU mai anunţă că, în cazul seismelor, sistemul RO-ALERT nu va difuza notificări, anterior declanşării acestora.
”Ulterior producerii cutremurului, în cazul în care acesta generează consecinţe grave, vor putea fi difuzate mesaje de avertizare a populaţiei, cu măsuri de protecţie adecvate (de exemplu: puncte de distribuţie a ajutoarelor de urgenţă)” – arată sursa citată.
Reamintim că un cutremur cu magnitudinea de 5,4 grade pe Richter s-a produs, joi dimineaţa, la ora locală 6.50, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău. Cutremurul s-a resimțit și la Vâlcea. Iniţial, Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) a anunţat că seismul a avut magnitudinea de 5,5 grade, dar ulterior a revizuit în scădere la 5,4 pe Richter. Seismul s-a produs la adâncimea de 140 de kilometri.