VIDEO. Tineri din Râmnicu Vâlcea, prinși cu droguri în buzunare
“Comportamentul suspect” i-a dat de gol pe doi tineri din Râmnicu Vâlcea, care mergeau ieri…
“Comportamentul suspect” i-a dat de gol pe doi tineri din Râmnicu Vâlcea, care mergeau ieri seară, în jurul orei 18.00, mergeau pe faleza râului Olănești în momentul în care au dat nas în nas cu jandarmii. Ei au încercat să evite întâlnirea cu oamenii legii, însă nu au reușit. Jandarmii i-au urmărit câteva minute, iar in Ostroveni i-au oprit și i-au percheziționat. Nu mare le-a fost mirarea să constate că, în buzunare, tinerii aveau “iarbă”, pe care intenționau să o consume în liniștea casei lor.
“Au fost rugați să prezinte conținutul buzunarelor, doar că tinerii nu s-au conformat iar în urma controlului corporal preventiv, forțele de ordine au găsit asupra acestora substanțe interzise de lege, mai exact fragmente vegetale de culoare verzuie cu miros înțepător.
Cei doi tineri în vârstă de 34, respectiv 35 de ani, au declarat jandarmilor că au cumpărat în urmă cu o oră de la o persoană necunoscută și că își doreau să o consume acasă.
Pe numele celor doi au fost întocmite actele necesare începerii urmăririi penale, care au fost predate Biroului pentru Combaterea Crimei Organizate Vâlcea, pentru continuarea cercetărilor” – precizează, într-un comunicat de presă, Jandarmeria Vâlcea.