VÂLCEA – Urmărit în trafic de Poliție, un adolescent s-a ales cu dosar penal
Dosar penal pentru un adolescent din Vâlcea, care a fost prins în trafic conducând un…
Dosar penal pentru un adolescent din Vâlcea, care a fost prins în trafic conducând un motoscuter ce nu avea numere de înmatriculare, dar și fără permis. Totul s-a întâmplat la data de 15 mai a.c., polițiștii din cadrul Secției Nr. 10 Poliție Rurală Măciuca, fiind cei care l-au depistat pe raza localității Laloșu. Adolescentul a refuzat să oprească pa indicațiile oamenilor legii, fiind urmărit în trafic.
“Polițiștii au efectuat semnalul de oprire al motoscuterului respectiv, pe DJ 644 A, în comuna Laloșu, însă conducătorul auto a refuzat să se oprească, continuându-și deplasarea.
În acest sens, s-a procedat la urmărirea acestuia în trafic, moment în care, pe o stradă laterală, acesta a fost prins, fiind condus la sediul poliției, în vederea identificării.
Din verificările efectuate, polițiștii au constatat că este vorba de un tânăr de 16 ani, care nu posedapermisul de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat” – precizează IPJ Vâlcea.