Președintele Tribunalului Vâlcea, variantă pentru Ministerul Justiției

Președintele Tribunalului Vâlcea, Bogdan Mateescu, este una din variantele PNL pentru portofoliul Justiției. Preşedintele PNL,…

Președintele Tribunalului Vâlcea, Bogdan Mateescu, este una din variantele PNL pentru portofoliul Justiției. Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marţi, 13 iunie 2023, că dosarul judecătorului Mateescu este în analiză, însă surse politice dau ca sigură numirea sa ca ministru al Justiției.

”Este vorba despre o persoană care deocamdată e în analiză. Dacă ne uităm la CV-ul domniei sale, discutăm de un profesionist care a fost preşedintele CSM”, a afirmat Ciucă.

Liderul PNL a menționat că ”trebuie să mergem mai departe pe parcursul pe care România s-a încadrat foarte bine după ce nu mai avem aplicat MCV”.

”Trebuie să ne menţinem în această linie de modernizare şi menţinere a independenţei Justiţiei din România”, a mai spus Ciucă.

Judecătorul Bogdan Mateescu, în vârstă de 42 de ani, este președinte al Tribunalului Vâlcea, funcție pe care o ocupă din ianuarie 2023. Anterior, el a fost președinte al Consiliului Superior al Magistraturii.

sursă foto: hotnews.ro