VÂLCEA. Peste 380 de amenzi pe șoselele județului, în doar 4 ore
În data de 26 iulie 2023, într-un interval de 4 ore, polițiștii rutieri și de…
În data de 26 iulie 2023, într-un interval de 4 ore, polițiștii rutieri și de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, cu sprijinul Direcției Rutiere și a polițiștilor rutieri din județele limitrofe, respectiv Sibiu, Argeș, Dolj, Gorj și Olt, au derulat o acțiune pentru asigurarea unui climat corespunzător de siguranță publică și reducerea numărului accidentelor rutiere în județul Vâlcea, în zonele și pe tronsoanele de drum cu risc rutier și criminogen ridicat.
Polițiștii au acționat, atât pentru conștientizarea de către cetățeni a riscurilor la care se expun prin nerespectarea normelor privind circulația pe drumurile publice, cât și pentru reducerea numărului accidentelor rutiere.
Au fost verificate 447 de vehicule, legitimate 484 de persoane și au fost efectuate 168 de testări cu aparatul etilotest și drugtest.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 381 de sancțiuni contravenționale, dintre care 183 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 11 pentru depășiri neregulamentare, 7 pentru abateri ale pietonilor/bicicliștilor, una pentru neacordare prioritatea vehicule și 179 pentru alte încălcări ale legii.
Ca măsură complementară, polițiștii rutieri au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, 60 de persmise de conducere și au retras 17 certificate de înmatriculare.