RÂMNICU VÂLCEA: Distracţie pe cinste la ZOO de Ziua Copilului

1Ziua Copilului va fi marcată la Râmnicu Vâlcea de o serie de evenimente organizate direct sau sprijinite financiar de Primăria municipiului.

Astfel, pe întreg parcursul zilei de 1 iunie, accesul copiilor la Grădina Zoologică va fi gartuit, ei primind la intrare şi o surpriză dulce. Începând cu ora 13.00, ei îi vor putea urmări pe actorii Teatrului Municipal ”Ariel” în reprezentaţia ”Prinţul Spam şi Împărăţia Măruluimuşcat”, de Bogdan-Cristian Drăgan, regia Anca Dinu, iar între orele 14.00 – 16.30 vor fi invitaţii unui spectacol de animaţie cu personaje din desenele animate, în care micii spectatori vor fi provocaţi să cânte, să danseze, să fie pictaţi pe faţă şi să se întreacă în concursuri.

Cu sprijinul Primăriei municipiului, tot pe 1 iunie, de la ora 15.00, în Parcul Zăvoi, Clubul Sportiv de Tineret Lykaios îi aşteaptă pe cei mici la Concursul de ciclism ”Wolfbike”.

Biroul de Presă al Primăriei Râmnicu Vâlcea

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s