BREAKING NEWS: Traficanţi de droguri, ridicaţi de mascaţi în Râmnicu Vâlcea

Percheziţii în municipiul Râmnicu Vâlcea în această dimineaţă de marţi, 7 iunie 2016, zeci de mascaţi descinzând la locuinţele unor traficanţi de droguri.

Oamenii legii aveau indicii că aceştia deţin şi comercializează droguri de risc în barurile şi cluburile din municipiul nostru. Percheziţiile au fost efectuate în Râmnicu Vâlcea şi Copăcelu, două persoane fiind ridicate şi duse la audieri la sediul DIICOT Vâlcea.

După audieri, procurorii vor decide dacă îi propun pentru mandat de arestare preventivă.

UPDATE: Conform ultimelor informații, la perchezitiile de ieri au fost gasite culturi de cannabis, la audieri fiind duse trei persoane: doi barbati si o femeie. La finalul cercetarilor, cei doi barbati au fost arestati preventin pentru 30 de zile.

„Din cercetări a reieşit că, în perioada martie – mai a.c., cei în cauză, doi bărbaţi şi o femeie, cu vârste între 35 şi 41 de ani, ar fi procurat seminţe de cannabis pe care le-ar fi plantat, punând bazele unor culturi indoor şi outdoor.

De asemenea, a reieşit că persoanele în cauză ar fi efectuat achiziţii de seminţe de cannabis şi sub identităţi false, pentru a disimula activitatea infracţională.

În timpul percheziţiilor efectuate la locuinţele celor 3 persoane, poliţiştii au descoperit două culturi de cannabis, una outdoor, una indoor. De asemenea, a fost ridicată o lampă florescentă, 1 gram de fragmente vegetale uscate ce par a fi cannabis, 3 telefoane mobile, 3 ventilatoare, un termometru şi 2 grindere cu cântar electronic” – se arata in comunicatul IPJ Valcea.

UPDATE 2: Traficanţii de droguri descoperiţi de poliţiştii vâlceni şi de procurorii DIICOT Vâlcea sunt: Moga Bogdan Ion şi Calciuşca Teodor – Ovidiu. Ei au fost arestaţi în urma unei decizii a judecătorilor Tribunalului Vâlcea. 

Iată minuta instanţei: „Admite în parte propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Valcea. În temeiul art.226 Cod de procedură penală raportat la art.223 alin.2 Cod de procedură penală; Dispune arestarea preventivă pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 07 iunie 2016 până la data de 06 iulie 2016, inclusiv, a inculpatului Calciuşca Teodor – Ovidiu. În baza art. 230 Cod procedură penală; Dispune emiterea mandatului de arestare faţă de acest inculpat. Respinge propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Valcea privind luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul Moga Bogdan Ion. În baza art. 227 alin .2 Cod procedură penală rap. la art. 202 alin.4 lit.d Cod procedură penală; Dispune aplicarea faţă de inculpatul Moga Bogdan Ion a măsurii preventive a arestului la domiciliu, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu 07.06.2016 şi până la data de 06.07.2016, inclusiv”.

C.S.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s