DGA VÂLCEA. Inculpat trimis în judecată pentru trafic de migranți. Cu alți doi s-a încheiat acord de recunoaștere a vinovăției
Polițiștii anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Vâlcea au efectuat mai multe activități de procedură…
Polițiștii anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Vâlcea au efectuat mai multe activități de procedură penală la delegarea și sub coordonarea procurorului specializat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, care a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a unui inculpat, persoană fără calitate specială, sub aspectul săvârșirii infracţiunii de trafic de migranţi. În același dosar penal, cu alți doi inculpați, procurorul de caz a încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției, tot pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți, acorduri prin care s-au propus pedepse cu închisoarea.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în data de 3martie 2021, în scopul obţinerii unor sume de bani cuprinse între 150 și 1.000 de euro/migrant, inculpatul trimis în judecată a îndrumat şi coordonat pe ceilalți doi inculpaţi cu privire la locurile de unde urmau a fi preluaţi şi predaţi doi migranți (cetăţeni de origine irakiană, având statutul de toleraţi pe teritoriul României), pentru a le asigura acestora trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României.
În acest sens, prin intermediul comunicațiilor telefonice, principalul inculpat a comunicat coordonatele locaţiilor, fotografiile celor doi migranți şi modalitatea de achitare şi predare a sumelor de bani reprezentând costul transportului acestora.
Totodată, acesta a comunicat locurile de unde urmau a fi preluaţi şi predaţi migranții în vederea trecerii frauduloase a frontierei de stat, persoanele cu care urmau a se întâlni, suma de bani pe care trebuia să o achite, reprezentând contravaloarea transportului, precum şi persoana căreia trebuia să-i remită respectiva sumă de bani.
În aceeași zi a fost organizată o acțiune de prindere în flagrant, în urma căreia atât migranții, cât și coordonatorii lor surprinși în autovehiculul oprit pentru verificări au fost conduși la unitatea deparchet pentru audieri. În aceeași seară, inculpatul principal a fost depistat de polițiști pe raza municipiului Satu Mare, reținut pentru 24 de ore, iar ulterior plasat în arest la domiciliu pentru cercetări.
Prin acelaşi rechizitoriu, s-a dispus clasarea cauzei faţă de cei doi migranți (cetăţeni de origine irakiană), sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei de stat.
În cauză, prin acordurile de recunoaștere a vinovăției încheiate de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, față de unul dintre inculpați, originar din județul Vâlcea, a fost propusă instanţei de judecată pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere, iar față de cel celălalt inculpat, din județul Sibiu (ambii fără calitate specială), s-a propus pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere.
În ambele situații, inculpații au fost cercetaţi sub măsura controlului judiciar pentru comiterea infracţiunii de trafic de migranţi.
În cauză s-a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea (Serviciul de Investigaţii Criminale şi Serviciul de Acţiuni Speciale), Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu – Serviciul Rutier, Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare – Serviciul de Investigaţii Criminale și Biroului pentru Imigrări Vâlcea.