GALERIE FOTO. Liceul de Arte din Râmnicu Vâlcea, modernizat

Vineri, 23 aprilie 2021, Mircia Gutău – primarul municipiului Râmnicu Vâlcea – a inaugurat cele…

Vineri, 23 aprilie 2021, Mircia Gutău – primarul municipiului Râmnicu Vâlcea – a inaugurat cele mai recente lucrări de modernizare realizate la Liceul de Arte ”Victor Giuleanu”, aflat în cartierul Nord. Investiţia a vizat reparaţii foarte necesare la şarpanta de la Corpul C, precum şi la sălile de Arte Plastice şi de Festivităţi, continuându-se astfel programul investiţional al Municipalităţii Râmnicului destinat acestei unităţi de învăţământ şi care a avut ca obiect modernizări la corpurile A şi B. Liceul de Arte ”Victor Giuleanu” funcţionează în imobilul mult mai generos din strada Henri Coandă începând cu anul şcolar 2018-2019. În perioada următoare, în spaţiul din faţa acestei şcoli va fi dat în folosinţă un parc cu acces liber pentru toţi locuitorii din zonă.