După hotărârea Tribunalului Vâlcea, Prefectura Prahova reacționează: “Babele și Sfinxul rămân în Prahova”

O hotărâre a Tribunalului Vâlcea crează mari controverse în România. Magistrații vâlceni au decis, printr-o…

O hotărâre a Tribunalului Vâlcea crează mari controverse în România. Magistrații vâlceni au decis, printr-o sentință care nu e definitivă, că Babele și Sfinxul se află pe teritoriul județului Dâmbovița. Procesul a fost strămutat de la Curtea de Apel Ploiești la Vâlcea, la începutul acestui an, la cererea autorităților din Dâmbovița. Prahova formulase, la CA Ploiești, cereri de recurs față de o hotărâre pronunțată anterior de Tribunalul Dâmbovița, de asemenea în favoarea județului Dâmbovița.

Acum însă, Prefectura Prahova reacționează, susținând că cele două monumente naturale rămân în domeniul public al orașului Bușteni, în ciuda hotărârii Tribunalului Vâlcea care a dat câștig de cauză Dâmboviței. Asta pentru că prin hotărâre de guvern cele două monumente aparțin Prahovei. 

„Ca urmare a apariției în spațiul public a unor informații cu privire la soluția dată de Tribunalului Vâlcea, în dosarul nr.4994/120/2015, având ca obiect STABILIRE LINIE DE HOTAR, Instituția Prefectului județul Prahova face următoarele precizări:
– Așa cum se poate vedea și din obiectul cauzei, vorbim despre stabilirea limitei teritoriale dintre cele două localități, comuna Moroieni și orașul Bușteni, respectiv dintre cele două județe, Prahova și Dâmbovița.
– Sentința nu este una definitivă, urmând ca după comunicarea hotărârii instanței judecătorești, să fie formulat recus împotriva soluției. 
– La solicitarea orașului Bușteni, Instituția Prefectului Județul Prahova a fost introdusă în cauză ca intervenient, întrucât prefectul mediază limitele între UAT-uri. În momentul în care există divergențe, acestea sunt clarificate prin intermediul instanței de judecată. 

– Pe parcursul derulării procesului,  prefectul județului Prahova a convocat părțile, în nenumarate rânduri, tocmai pentru a stinge litigiul și a găsi o cale de mijloc pentru rezolvarea situației, însă la aceste convocări, reprezentanții județului Dâmbovița nu s-au prezentat. 

Menționăm că limita teritorială între cele două localități din județe diferite nu schimbă ceea ce este deja stabilit prin Hotararea de Guvern nr. 1359/2001, care atestă apartenența celor două monumente naturale la domeniul public al județului Prahova, respectiv al orașului Bușteni.

Indiferent de rezultatul final al procesului, monumentele naturale Babele și Sfinx sunt si rămân în domeniul public al orașului Bușteni. 

Dincolo de toate aceste aspecte, monumentele naturale Babele și Sfinx sunt două dintre cele mai importante simboluri naturale ale României, aflate în Parcul Național Bucegi, ceea ce înseamnă că din punct de vedere turistic și cultural, ele aparțin tuturor românilor” – precizează Prefectura Prahova.