PROTESTE. Polițiștii amenință cu “blocarea activității”

Polițiștii se răzvrătesc și amenință să treacă la măsuri mult mai dure. Dacă până acum…

Polițiștii se răzvrătesc și amenință să treacă la măsuri mult mai dure. Dacă până acum au protestat prin înlocuirea amenzilor cu avertismente, dar și prin proteste în stradă, ei bine, acum sindicaliștii sunt de părere că singura soluție este blocarea activității. Și la Vâlcea au avut loc proteste, în fața Prefecturii Vâlcea manifestând circa 30 de polițiști. Liderii Sindicatului Europol afirmă că Parlamentul, prin majoritatea aflată la guvernare, a votat Legea bugetului fără amendamentul promis cu privire la acordarea celor două tranşe restante din Legea salarizării 153/2017.

„Parlamentul, prin majoritatea aflată la guvernare, PSD/PNL/UDMR, a votat Legea bugetului de stat FĂRĂ amendamentul promis cu privire la acordarea celor 2 tranşe restante din Legea salarizării 153/2017. E dovada clară că cei care ne conduc sunt imuni la proteste paşnice sau la dialogul social”, afirmă reprezentanţii Sindicatului Europol, într-o postare pe Facebook.

Liderii sindicali sunt de părere că soluţia rămâne blocarea activităţii, din 1 ianuarie.

„Singura soluţie rămâne blocarea activităţii din 01 ianuarie 2022, precum au procedat şi magistraţii. Nicio oră suplimentară în plus, nicio sarcină pe înafara fişei postului, niciun compromis în favoarea instituţiei. Ne întrebăm în aceste zile ce s-ar întâmpla dacă poliţiştii de frontieră ar efectua controlul întocmai conform procedurilor sau cine ar verifica cei peste 100.000 de carantinaţi dacă TOŢI poliţiştii ar refuza această activitate, pentru simplul motiv că nu este o atribuţie a Poliţiei Române conform Legii 218/2002?!”, arată sindicaliştii.

Camera Deputaţilor şi Senatul au adoptat, în plenul reunit de zilele trecute, proiectul de buget pentru anul 2022 şi proiectul de buget al asigurărilor sociale pentru anul 2022. Proiectul de lege al bugetului pe anul 2022 a fost adoptat cu 294 de voturi „pentru” şi 120 „împotrivă”. De asemenea, proiectul de lege privind bugetul asigurărilor sociale pentru anul 2022 a fost adoptat cu 291 de voturi „pentru” şi 119 „contra”.

Sursă foto: Sindicatul Europol Facebook

1 thought on “PROTESTE. Polițiștii amenință cu “blocarea activității”

Comments are closed.