Licitația pentru un tronson al Autostrăzii Sibiu-Pitești riscă să fie suspendată. Nereguli găsite de unul dintre constructori

Autostrada Sibiu – Pitești este din nou în impas. Deși lucrările pe unele tronsoane sunt…

Autostrada Sibiu – Pitești este din nou în impas. Deși lucrările pe unele tronsoane sunt într-un stadiu avansat, iată că autoritățile se poticnesc în alte zone. Una dintre firmele de construcții care participă la licitația pentru construirea celor 37 de kilometri de șosea rapidă dintre Cornetu și Tigveni, parte din Autostrada Sibiu-Pitești, a contestat procedurile CNAIR și cere suspendarea licitației. Asta în condițiile în care ofertele finale ar trebui depuse până pe 7 februarie 2022. Firma reclamă că așteaptă de un an clarificări din partea CNAIR, iar acum, că le-au primit, nu le poate studia și include în ofertă.

Iată câteva extrase din cele 141 de pagini ale documentului depus la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor de asocierea condusă de italienii de la WE BUILD, care înglobează fostul drumar Astaldi:

  • „Astfel cum am menționat și cum vom demonstra pe larg în cadrul prezentei contestație, cele aproape 300 de răspunsuri la solicitările de clarificare publicate de către Autoritatea Contractantă pe data de 18.01.2022, respectiv 20.01.2022, sunt presărate cu încălcări ale dispozițiilor legale și ale principiilor care guvernează legislația achizițiilor publice. Dincolo de conținutul efectiv al răspunsurilor, trebuie să subliniem că, raportat doar la numărul impresionant de răspunsuri și de aspecte indicate în cadrul acestora, considerăm că s-ar fi impus în mod evident stabilirea unui nou termen de depunere a ofertelorcare să fie suficient pentru ca ofertanții să poată integra aceste răspunsuri în cuprinsul ofertelor pe care le întocmesc.
  • Cu toate acestea, în mod regretabil, Autoritatea Contractantă a stabilit noul termmen limită pentru data de 07.02.2022, termen absurd de scurt și total insuficient raportat la răspunsurile comunicate și la doumentele NOI communicate pentru PRIMA DATĂ potențialilor ofertanți, documente ce trebuie analizate și a căror cerințetrebuie integrate în ofertele ce vor fi întocmite, atât din punct de vedere tehnic, cât și finaniciar. În plus, așa cum am arătat, primele câteva zeci de răspunsuri (62 de răspunsuri) sunt acordate de către Autoritatea Contractantă la solicitări de clarificare adresate de către potențialii ofertanți cu un an în urmă.
  • Așadar, a fost nevoie de o perioadă îndelungată de timp pentru ca Autoritatea să poată să răspundă la o serie de câteva zeci de clarificări (62 de răspunsuri), însă în mod abuziv și încălcând orice aparență de legalitate, aceasta impune un nou termen limită de depunere a ofertelor în 3 săptămâni de la momentul la care publică numeroase clarificări și câteva mii de pagini de documente tehnice esențiale pentru elaborarea ofertelor”.

Asociația Pro Infrastructura: „E un studiu geotehnic care are doar coperta”

Documentele scot la iveală o altă serie de probleme în documentația scoasă la licitație de CNAIR. Spre exemplu, în zona în care va fi construit Tunelul Poiana, care va avea o lungime de 1,7 kilometri, s-au făcut doar două foraje la o adâncime de 18 metri. Asta, în condițiile în care autostrada străbate muntele la sub 100 metri, iar pentru a ști exact cum este solul în zona respectivă ar fi trebuit realizat minimum 9 foraje, transmite Digi24.ro.

Drumarul care face contestație atrage atenția că, din documentația pusă la dispoziție de CNAIR, nu sunt identificate nici măcar toate posibile zone unde solul ar putea fi instabil.

Iar problemele semnalate nu se opresc aici, spun și cei de la Asociația Pro Infrastructura:

„E un studiu geotehnic care are doar coperta. Este un foraj care are coordonatele într-un lac aflat la câțiva kilometri buni de traseul autostrăzii. Rezultatul este că la competiția finală, pentru că este cu pre-calificare, deci când trebuie să depună ofertele, nu vine mai nimeni. Așa cum s-a întâmplat pe lotul vecin, pe secțiunea 2, unde din 6 companii, asocieri, preselectate, precalificate de CNAIR, din 6 a mai depus ofertă doar una, iar acea asociere Mapa – Cengiz din Turcia este la primul contract câștigat în România”, a expliat pentru sursa citată Ionuț Ciurea.

Ce spune ministrul Transporturilor

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, intervine și el în conflict și spune că licitația a fost lansată în 2020, iar constructorul nu s-a plâns până acum de calitatea documentației a fost pusă la dispoziție.

„Le-am cerut celor de la CNAIR să urgenteze, să termine, că deja vorbim de doi ani, și au pus termen pentru depunerea de oferte – a doua depunere de oferte, că din 15 inițiali, au rămas 6 și din ei se va alege câștigătorul – 7 februarie. Ăsta a fost termenul. Probabil că nu au reușit să termine documentația. Luni e 7. Peste 3 zile. Probabil că CNAIR, ca urmare a acestei contestații, va suspenda pentru o perioadă această licitație, iar termenul nu va mai fi 7”, a declarat Sorin Grindeanu.

Un contract de peste un miliard de euro

Șase firme și asocieri din Turcia, Italia, Austria și Grecia se luptă pentru cel mai mare contract scos până acum la licitație de CNAIR. Valoarea estimată a lucrărilor este de peste un miliard de euro.

Autostrada Sibiu-Pitești va avea 121 de kilometri. Contracte de execuție sunt semnate pe 3 din cele 5 loturi. Pe unul dintre tronsoane, cel dintre Cornetu și Boița există un constructor turc desemnat, încă din decembrie 2021, dar încă nu s-a semnat contractul.

Dintre loturile aflate în lucru, cel dintre Sibiu și Boița este cel mai avansat. Pentru realizarea celor 13 kilometri de autostradă s-a deschis șantier încă din 2020.

Lucrările au ajuns aproape 60 la sută și ar putea fi gata anul viitor. Constructori sunt austriecii de la Porr, care au semnat în toamnă contractul și pentru realizarea celor 10 kilometru dintre Tigveni și Curtea de Argeș, tronson care ar trebui să fie gata în 2026.

În lucru este și tronsonul Curtea de Argeș și Pitești. La cei 30 kilometri, italienii de la Astaldi au început efectiv lucrările anul trecut și ar trebui să le încheie în 2025.