Gigi Becali a ales ce hram va purta mănăstirea pe care o construiește în Vâlcea

Patronul FCSB, Gigi Becali, a cumpărat nu mai puțin de 30 de hectare se teren…

Patronul FCSB, Gigi Becali, a cumpărat nu mai puțin de 30 de hectare se teren în Vâlcea, pe Valea Cheii, aproape de stațiunea Băile Olănești. Acolo, acesta a decis să ridice o mănăstire sau, mai precis, un adevărat orășel monahal după modelul de pe Muntele Athos. Becali spune că la un moment dat se va retrage la această mănăstire.

„Eu asta îmi doresc, să mă retrag la o mănăstire. Nu știu dacă va fi posibil, pentru că fetele mele și soția nu prea sunt de acord. Dar ăsta e marele meu vis. În plus, poți să știi ce se întâmplă până atunci? Că diavolul lucrează și el. Nu știi cum îți schimbă planurile, eu zic acum așa, dar cine știe ce o să fie peste 10 ani”, a spus Gigi Becali, potrivit prosport.ro.

Pe cele 30 de hectare, patronul FCSB a început construcția primei mănăstiri, alături de trei chilii. Proiectul cuprinde în total 100 de chilii și 5 mănăstiri, iar cea mai mare dintre ele va avea o lungime de 35 de metri.

Gigi Becali a luat o decizie controversată în ceea ce privește mănăstirea din Vâlcea. Afaceristul a avertizat că nu dorește ca în incinta lăcașului de cult să intre vreo persoană de sex feminin. Și nici măcar vreun animal de sex feminin!

„Va fi așa, un fel de orășel călugăresc, mare, cu 500-1.000 de călugări. Nu vor fi nici animale de sex feminin. Vor fi măgari, boi, de exemplu, vor fi și găini, dar cocoși, deci nu de sex feminin.

Femeile și bărbații nu se vor întâlni. Ce, la Athos pot merge femeile? La călugări nu au voie femeile, iar la mănăstirea pentru maici nu au voie bărbații. Sigur, turiștii bărbați vor merge la călugări, femeile la maici”, a explicat Gigi Becali, citat de gsp.ro.

Așadar, numele ales sau, mai degrabă hramul, mănăstirii unde dorește să se retragă este Sf. Ioan Botezătorul, pentru că patronul FCSB spune că e născut în aceeași zi ca și Înainte mergătorul lui Hristos.

„Eu cel mai tare îl iubesc pe Ioan Botezătorul că m-am născut în aceeaşi zi cu el, pe 24 iunie. Mănăstirea pe care o fac la Comanca se numeşte Sf. Ioan Botezătorul”, a declarat Gigi Becali la Trinitas TV.

Gigi Becali s-a născut în 1958, în comuna Zagna, un imens lagăr de muncă din zona Brăilei, unde familia sa primise domiciliu forţat pe motive politice. Ulterior, când condițiile au permis, au ajuns în zona Pipera, acolo unde latifundiarul și-a construit mai târziu și vila.