NESIMȚIRE. Beat și fără permis, a plecat cu mașina la plimbare prin Râmnic

Noaptea trecută, în jurul orei 23.10, un bărbat în vârstă de 54 de ani a…

Noaptea trecută, în jurul orei 23.10, un bărbat în vârstă de 54 de ani a ieși cu mașina la plimbare prin municipiul Râmnicu Vâlcea deși era beat și nici nu avea permis de conducere. Pentru tupeul și nesimțirea lui, polițiștii Biroului Rutier Vâlcea i-au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

“În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care persoana în cauză a fost condusă la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate 2 probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Totodată, din verificările efectuate a reieșit faptul că acesta nu poseda nici permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule” – se arată într-un comunicat al IPJ Vâlcea.

foto ilustrativ