Adio burtoși în Poliție. Poliţiştii vor fi scoşi lunar la antrenamente

Lipsa de pregătire a polițiștilor, dovedită în numeroase cazuri (vezi agenții bătuți crunt de romi…


Lipsa de pregătire a polițiștilor, dovedită în numeroase cazuri (vezi agenții bătuți crunt de romi la Ionești – județul Vâlcea), i-a determinat pe șefii IGPR să lanseze un program de pregătire profesională. Fie că sunt șefi, fie că nu fac parte din structuri operative, fie că sunt agenți de teren, toți polițiștii vor fi puși la treabă. Evident că și la IPJ Vâlcea se va impune același regim ca în toată țara. Așadar, adio burtoși, pentru că polițiștii trebuie să fie pregătiţi să intervină în orice situaţie şi pentru a nu fi puşi în dificultate de răufăcători.

Agenții vor învața, printre altele, cum să folosească armamentul din dotare – pistoalele Beretta de 9 milimetri. Un exercițiu esențial, mai ales pentru polițiștii încadrați din sursă externă, dar și pentru cei care lucrează de ani de zile la birouri. De asemenea, pe lângă antrenamentele tactice, polițiștii vor lua parte inclusiv la ore de conducere auto.

Antrenamentele se vor desfășura cu o frecvență destul de mare și vor fi mult mai intense decât până acum. Evident, și evaluările vor fi pe măsură.

Programul de pregătire a debutat încă anul trecut, atunci când șefii din Poliție au început prin înființarea structurilor de pregătire profesională.

1 thought on “Adio burtoși în Poliție. Poliţiştii vor fi scoşi lunar la antrenamente

Comments are closed.