Jaf de 35.000 de euro într-o comună din Vâlcea. Suspecții sunt rude cu victima!

35.000 de euro au furat doi bărbați din Argeș dintr-o locuință din comuna Bujoreni, județul…

35.000 de euro au furat doi bărbați din Argeș dintr-o locuință din comuna Bujoreni, județul Vâlcea. Culmea, suspecții sunt rude cu victima, iar aceasta din urmă nu i-a bănuit nicio clipă. Noroc cu polițiștii din cadrul Secției 1 Poliției Rurală Râmnicu Vâlcea, care au preluat cazul, iar în urma unei anchete minuțioasă au reușit să identifice hoții. Este vorba, așa cum spuneam, de doi argeșeni din Bascov, care au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

“La data de 17 februarie a.c., polițiștii au fost sesizați de o femeie din comuna Bujoreni, cu privire la faptul că, persoane necunoscute au pătruns în locuința acesteia de unde i-au sustras suma de 35.000 de euro.

Polițiștii ajunși la fața locului au stabilit că cele sesizate se confirmă.

În urma activităților investigativ-operative efectuate, la data de 26 aprilie a.c., au fost puse în aplicare 4 mandate de percheziție domicilară, în județul Argeș, în urma cărora au fost identificați doi bărbați de 40 respectiv 20 de ani, bănuiți de comiterea faptei.

În urma probatoriului administrat la data de 26 aprilie a.c., organele de cercetare penală au dispus reținerea celor doi pentru 24 de ore, iar la data de 27 aprilie a.c., la propunerea Parchetului, cei doi au fost prezentați judecătorului de drepturi și libertăți fiind dispusă arestarea preventivă a celor doi pe o durată de 30 de zile.

Cercetările vor continua pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș” – informează IPJ Vâlcea.