VÂLCEA – Pasageri mituitori, înregistrați cu body cam-ul când încercau să dea șpagă unor polițiști

Doi bărbați au primit pedepse cu suspendare după ce au fost înregistrați de body cam-ul…

Doi bărbați au primit pedepse cu suspendare după ce au fost înregistrați de body cam-ul agenților de poliției chiar când încercau să le dea șpagă acestora pentru ca șoferii vehiculelor în care se aflau să nu fie sancționați sau să rămână fără certificatul de înmatriculare al mașinii. Mituitorii și-au recunoscut vinovăția în fața agenților DGA Vâlcea și a procurorilor vâlceni și au încheiat, astfel, două acorduri de recunoaştere a vinovăţiei cu privire la săvârşirea infracţiunii de dare de mită.

O tentativă de mituire a unui agent a avut loc în luna martie 2022. Ulterior, în luna iunie a.c., a fost încheiat acordul de recunoaştere a vinovăţiei cu privire la săvârşirea infracţiunii de dare de mită, stabilindu-se o pedeapsă de 1 an și 4 luni de închisoare cu suspendarea executării acesteia pe un termen de supraveghere de 2 ani.

Dosarul a fost constituit ca urmare a denunţului formulat în luna martie a.c. de către un lucrător de poliţie din cadrul I.P.J. Vâlcea – Poliţia Oraşului Bălcești – Compartimentul Rutier la Direcția Generală Anticorupție- Serviciul Județean Anticorupție Vâlcea.

În urma administrării probatoriului a rezultat faptul că, în data de 19.03.2022, în jurul orelor 17:00, în timp ce își exercita atribuțiile de serviciu pe raza comunei Fârtățești, județul Vâlcea, lucrătorul de poliție a oprit în trafic un autoturism, care, conform aparatului de măsurare a vitezei, a fost depistat că nu respectă regimul legal de viteză pentru acel segment de drum.

În autoturism, pe lângă conducătorul auto, se mai aflau patru persoane, printre care și inculpatul (pasager in mașină), care, auzind motivul opririi și măsura contravențională care urmează a fi luată, i-a promis și i-a oferit lucrătorului de poliție o sumă de bani cu titlu de mită, pentru ca, în schimb, acesta să nu dispună sancţiunea prevăzută de lege privind depășirea vitezei legale și de a aplica fie doar un avertisment, fie o amendă într-un cuantum mai mic.

Discuțiile cu inculpatul au fost înregistrate prin intermediul dispozitivului body cam din dotarea agentului de poliție, acestea fiind folosite ca mijloace de proba în reținerea situației de fapt.

Alt pasager mituitor…

Cealaltă întâmplare a avut loc tot în luna martie, de data aceasta în comuna Fârtățești. Astfel, în data de 14.03.2022, în jurul orei 09.20, în timp ce își exercita atribuțiile de serviciu pe raza comunei Fârtăţeşti, jud. Vâlcea, lucrătorul de poliție a oprit în trafic o autoutilitară, care avea montat un dispozitiv neomologat de avertizare sonoră, faptă pentru care este prevăzută sancţiune contravenţională şi măsura complementară a reţinerii certificatului de înmatriculare potrivit prevederilor legale în vigoare. În autoutilitară se afla ca pasager inculpatul în cauză, care auzind măsura de sancţionare adusă la cunoştinţa conducătorului auto, i-a promis şi oferit agentului de poliţie o sumă de bani cu titlu de mită pentru a nu lua măsurile legale faţă de conducătorul auto, în principal pentru a nu reţine certificatul de înmatriculare, conversație care a fost înregistrată cu dispozitivul body cam din dotare de către agentul de poliție.

Dosarul a fost constituit ca urmare a denunţului formulat în luna martie a.c., de către un lucrător de poliţie din cadrul I.P.J. Vâlcea – Postul de Poliţie Fârtăţeşti la Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Vâlcea.

Ca și în celălalt caz, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu privire la săvârşirea infracţiunii de dare de mită, stabilind pe numele mituitorului o pedeapsă de 1 an și 4 luni de închisoare cu suspendarea executării acesteia pe un termen de supraveghere de 2 ani.