Vâlceni prinși ieri conducând drogați pe drumurile publice
Ieri, polițiștii Biroului Rutier Râmnicu Vâlcea au identificat în trafic 2 bărbați, de 31 și 41 de ani,…
Ieri, polițiștii Biroului Rutier Râmnicu Vâlcea au identificat în trafic 2 bărbați, de 31 și 41 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, respectiv comuna Muereasca, în timp ce conduceau 2 autovehicule în municipiul Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea, sub influența drogurilor și fără a poseda permis de conducere.
În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a stabilit faptul că, unul dintre aceștia ar fi condus cu permisul de conducere reținut și sub influența substanțelor psihoactive, iar celălalt doar sub influența drogurilor. Cei doi au fost testați cu aparatul drugt test, care a indicat o valoare pozitivă a substanțelor psihoactive în organism.
De asemenea, cei doi bărbați au fost conduși la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței substanțelor psihoactive.
Au fost întocmite 2 dosare penale, în care se efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.