FOTO – Autospecială de mare capacitate în dotarea ISU Vâlcea

Joi, 04 august ac, conducerea Inspectoratului pentru Situații de Urgență General Magheru al județului Vâlcea…

Joi, 04 august ac, conducerea Inspectoratului pentru Situații de Urgență General Magheru al județului Vâlcea va introduce în intervenție cea mai mare autospecială de stingere care există în dotarea pompierilor, la nivel național. Aceasta are o capacitate de 10.000 de litri de apă și 400 de litri de spumogenși face parte dintr-un total de 200 de autospeciale care vor fi achiziționate în cadrul Proiectului VIZIUNE 2020- Program Operațional Infrastructură Mare. 

Acest lucru dovedește faptul că reînnoirea parcului auto rămâne în continuare o prioritate, având în vedere că unitățile operative încă dețin tehnică de intervenție cu durată de exploatare depășită, iar serviciile oferite celor aflați în dificultate trebuie să se mențină la un standard de calitat ridicat. 

Această autospecială este destinată intervenției pentru stingerea incendiilor în mediul urban și rural, unde este nevoie de cantități însemnate de substanțe pentru stingere, punându-se în același timp accent pe deplasarea rapidă, realizarea în timp scurt a dispozitivului de intervenție și utilizarea apei cu randament ridicat de stingere prin posibilitatea ajustării jetului de apă refulată cu ajutorul tunului de refulare.

Mașina de intervenție poate fi alimentată cu apă și din surse fără presiune (lacuri, acumulări de apă, râuri, etc.), ceea ce reprezintă un real avantaj atunci când intervenția are loc în zone greu accesibile, situate la mare distanță de hidranți.