Bărbat din Vâlcea, prins la Sibiu cu 200 de kg de pește braconat pe Olt
Peste 200 de kilograme de pește braconat avea în autoturism un bărbat din Vâlcea, care a fost prins de Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS) Sibiu.
Anunțul a fost făcut pe pagina Asociației, reprezentanții acesteia trag un semnal de alarmă cu privire la faptul că, în prag de sărbători, cererea pentru pește este în creștere, motiv pentru care se înmulțesc hoții.
”Odată cu sezonul rece au început să apară și braconierii. Cerința de pește este mare în această perioadă, apa s-a răcit, nopțile sunt lungi, condiții ideale pentru hoții de pește”, au transmis reprezentanții AJVPS Sibiu.
În dimineața zilei de 30 noiembrie, la ora 05.00 dimineața, la solicitarea membrilor asociației din Sibiu din strada Constituției au intervenit polițiștii BPFFP-Sibiu, acțiunea finalizându-se cu prinderea în flagrant a unui cetățean din jud. Vâlcea ”care a fost depistat săvârșind infracțiuni de braconaj piscicol (prevăzute de art.64 lit a, h și l din OUG23/2008) pe râul Olt, de pe raza localității Porumbacu de Jos”.
În urma intervenției a fost confiscată cantitatea de 200 kg peste din speciile somn, crap, șalău, caras și avat.
De asemenea au fost ridicate în vederea confiscării nouă plase de pescuit de tip setca din fir textil, în lungime de 1140 m și o barca pneumatica prevăzută cu două vâsle.