O secție a Maternității Vâlcea, nereabilitată de 40 de ani, este în curs de modernizare
O secție a Maternității Vâlcea, care arăta ca-n filmele de groază, se reabilitează în sfârșit….
O secție a Maternității Vâlcea, care arăta ca-n filmele de groază, se reabilitează în sfârșit. Este vorba despre Secția ATI (Anestezie și Terapie Intensivă), acolo unde nu se mai investise de pe vremea comuniștilor. Lucrările au început deja, Consiliul Județean Vâlcea alocând suma de 600.000 de lei pentru modernizarea saloanelor. Cel mai probabil, investiția va fi finalizată la jumătatea lunii ianuarie 2023.
“Este un compartiment unde nu s-au mai efectuat lucrări de aproape 40 de ani. Astfel, această renovare era absolut necesară. Anul acesta, Consiliul Județean Vâlcea ne-a alocat 600.000 lei, urmând ca anul viitor să primim diferența pentru a încheia lucrările de la ATI – Maternitate” – spune managerul Spitalului Județean de Urgență Vâlcea, Dr. Dan Ponoran.