FOTO – VIDEO. Mașină incendiată, noaptea trecută, în Ostroveni. Proprietarul fusese agresat pe stradă cu o zi în urmă…

Incident grav noaptea trecută în cartierul Ostroveni al municipiului Râmnicu Vâlcea. O mașină a fost…

Incident grav noaptea trecută în cartierul Ostroveni al municipiului Râmnicu Vâlcea. O mașină a fost incendiată de o persoană necunoscută, asta după ce, cu doar o zi în urmă, proprietarul vehiculului a fost agresat pe stradă. Ambele dosare penale sunt deocamdată cu autor necunoscut, polițiștii Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea declanșând i anchetă în acest caz.

Incendiul a fost anunțat prin 112 în jurul orei 02.50, de o femeie. Mașina era parcată în fața unui bloc, iar o persoană necunoscută ar fi aruncat sub ea o cutie în flăcări. Din fericire, proprietarul a fost alertat rapid, reușind să mute autoturismul înainte de lua foc în întregime. Așa cum spuneam, acesta îi anunțase deja pe polițiști că o persoană necunoscută l-a agresat în plină stradă, iar tot aceasta poate fi și cea care a incendiat autoturismul.

“La data de 9 decembrie a.c., în jurul în jurul orei 02.50, o femeie a sesizat prin apel 112 Poliția Municipiului Râmnicu Vâlcea cu privire la faptul că într-o parcare din municipiul Râmnicu Vâlcea, se manifestă un incendiu la un autoturism.

Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă.

Incendiul a fost lichidat, rezultând doar pagube materiale.

În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere” – precizează Poliția Vâlcea, într-o informare oficială.