DESCINDERI. O femeie a păcălit zeci de tineri că îi angajează în poliție

Poliţiştii şi procurorii au făcut percheziţii, în Bucureşti, într-un dosar de înşelăciune şi uzurpare de…

Poliţiştii şi procurorii au făcut percheziţii, în Bucureşti, într-un dosar de înşelăciune şi uzurpare de calităţi oficiale. O femeie a înşelat cel puţin 37 de persoane, din mai multe colțuri ale țării, cărora le-a promis că vor fi angajate în Poliție. Ea organiza concursuri și le dădea teste grile pentru a fi mai credibilă, iar pe unii îi ducea chiar și prin fața secțiilor susținând că acolo vor lucra. Femeia le promitea victimelor mașină de serviciu, telefon și salariu între 7 și 10 mii de lei .

”Joi, 8 decembrie a.c., poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 8, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, au pus în aplicare două mandate de percheziţie domiciliară, în Capitală, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi uzurpare de calităţi oficiale”, a transmis, vineri, Poliţia Capitalei.

La data de 24 octombrie, poliţişti din cadrul Secţiei 8 au fost sesizaţi de către o persoană cu privire la faptul că o femeie, susţinând că este angajata unei instituţii şi are influenţă, ar fi pretins 3.500 de lei, promiţând persoanei vătămate angajarea în aceeaşi instituţie.

”Astfel, din datele şi probele administrate în cauză, a rezultat presupunerea rezonabilă că, în perioada noiembrie – decembrie 2022, femeia, în vârstă de 33 de ani, ar fi pretins şi primit de la 37 de persoane, sume cuprinse între 2.700 – 40.000 de lei, în cuantum de 100.000 de lei, promiţând în schimbul banilor că acestea vor fi angajate în cadrul unei instituţii. De asemenea, s-a stabilit că, pentru a crea o aparenţă oficială, bănuita ar fi chemat persoanele vătămate la interviuri pentru a le familiariza cu grilele de examen şi ar fi completat diferite declaraţii şi angajamente pentru viitoarele posturi promise”, a mai transmis sursa citată.

Poliţiştii au verificat locuinţa femeii şi o locaţie pe care ar fi utilizat-o drept birou, fiind identificate şi ridicate mai multe probe şi mijloace de probă. De asemenea, au fost puse în aplicare 10 mandate de aducere.

”În baza probatoriului administrat în cauză, femeia a fost reţinută pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentată magistraţilor cu propunere legală. Cercetările sunt continuate de poliţişti din cadrul Secţiei 8 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune şi uzurpare de calităţi oficiale”, au mai precizat poliţiştii.