Englez prins conducând beat pe un drum național din Vâlcea
Zilele trecute, un bărbat în vârstă de 37 de ani, cetățean englez, a fost surprins în trafic de către polițiști din…
Zilele trecute, un bărbat în vârstă de 37 de ani, cetățean englez, a fost surprins în trafic de către polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Voineasa, în timp ce conducea un motociclu pe DN 7 A, în localitatea Voineasa, aflându-se sub influența alcoolului.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valorea de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În acest sens, bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească, pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii concentrației alcoolice în organism.
Polițiștii, au întocmit dosar penal, în care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.