Descinderi la Vâlcea și București. Arsenal de vânătoare confiscat în urma unor percheziţii la braconieri (FOTO)

Mitrofani, Glăvile și Orlești sunt cele trei comune din județul Vâlcea unde, în perioada 2020-2023,…

Mitrofani, Glăvile și Orlești sunt cele trei comune din județul Vâlcea unde, în perioada 2020-2023, s-a braconat “la greu”, chiar și în miezul zilei, sub ochii îngăduitori ai autorităților. Într-un final, oamenii legii au reușit să le spună “Stop!” braconierilor, totul culminând cu opt percheziții domiciliare ce au avut loc azi, 4 iulie 2023. Descinderile organizate de polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și Serviciului de Investigații Criminale – I.P.J. Vâlcea, împreună cu polițiști de la arme, explozivi și substanțe periculoase din județele București, Sibiu, Prahova, Argeș și Dâmbovița, au avut loc în județul Vâlcea și municipiul București. Șapte dintre suspecți sunt din județul nostru, iar unul din București. Anchetatorii îi acuză pe aceștia de săvârșirea infracțiunilor de braconaj cinegetic, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, dar și uz de armă. În urma perchezițiilor a fost confiscat un adevărat arsenal de vânătoare.

“Din cercetări a reieșit că, în perioada 2020 – 2023, persoanele bănuite ar fi efectuat acte de braconaj cinegetic atât ziua, cât și noaptea, la speciile de mistreț și cervide, într-un fond de vânătoare din județul Vâlcea.

Bănuiții nu ar fi respectat regimul armelor și munițiilor, în sensul în care ar fi efectuat operațiuni ilegale de încărcare a cartușelor de vânătoare și ar fi efectuat, în repetate rânduri, uz de armă letală, fără drept, pe același fond de vânătoare. Două dintre persoanele cercetate ar fi desfășurat acte de braconaj piscicol, pe cursul râului Olt, la diferite specii de pește.

În urma efectuării perchezițiilor domiciliare, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 19 arme de vânătoare de diferite calibre, o armă neletală de tir sportiv, 103 cartușe de vânătoare calibru 12 și 16, 45 de cartușe de vânătoare calibru 12, confecționate artizanal, 8 cartușe calibru 5,6, deținute fără drept, 16 trofee de cervide și 3 dispozitive de iluminare pe timp de noapte.

Totodată, au fost ridicate 3 sertizatoare pentru confecționarea artizanală a muniției, 200 de grame de pulbere explozivă, 83 de capse folosite pentru confecționarea artizanală a muniției, 7 telefoane mobile și o cameră mobilă de supraveghere.

De asemenea, au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, în valoare de 10.000 de lei, pentru nerespectarea condițiilor legale de păstrare a armelor și munițiilor, urmând a fi aplicate două măsuri complementare de anulare a dreptului de deținere, port și folosire arme.

În cauză, se efectuează cercetări față de 8 persoane, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de braconaj cinegetic, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și uz de armă fără drept.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Activitatea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea” – se arată într-un comunicat de presă al Poliției Vâlcea.