Razie în Râmnicu Vâlcea. Sute de legitimări, zeci de amenzi și câteva permise reținute

În cursul zilei de ieri, poliţiştii de la structurile de ordine publică şi poliţie rutieră dincadrul Poliției municipiului…

În cursul zilei de ieri, poliţiştii de la structurile de ordine publică şi poliţie rutieră dincadrul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea au continuat să acționeze preventiv – reactiv pe raza întregului municipiu.

Poliţiştii au desfășurat activităţi pentru siguranţa cetăţenilor, pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice, în vederea prevenirii activităţilor infracţionale şi creşterii vizibilităţii poliţiei în stradă.

Au fost legitimate aproximativ 200 de persoane și au fost verificate 150 de vehicule, iar pentru abaterile depistate polițiștii râmniceni au aplicat 62 de sancțiuni contravenționale conform O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, o sancțiune conform Legii nr. 61/1991 Rep. pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii şi liniștii publice, precum și o sancțiune contravențională la alte acte normative.

De asemenea, au fost reținute 3 permise de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pe drumurile publice și au retras un certificat de înmatriculare.

Astfel de acțiuni vor continua pentru identificarea şi luarea măsurilor legale faţă de persoanele care încalcă prevederile legale prin săvârşirea de contravenţii şi infracţiuni care aduc atingere climatului de ordine şi linişte publică, patrimoniului public şi privat.