Vâlcean prins în flagrant la Lugoj. Omul a furat din 7 autoturisme…

Un bărbat în vârstă de 36 de ani, domiciliat în județul Vâlcea, a fost prins…

Un bărbat în vârstă de 36 de ani, domiciliat în județul Vâlcea, a fost prins în flagrant de polițiștii lugojeni. Totul s-a întâmplat în noaptea de 31 iulie 2023, în jurul orei 4, când oamenii legii se aflau în patrulare și au observat pe strada Ion Neculce din municipiu, un bărbat ce se afla lângă un autoturism și se uita în interiorul acestuia.

Oamenii legii au procedat la controlul rucsacului pe care îl avea asupra sa, în care au depistat mai multe bunuri fără ca vâlceanul să poată justifica proveniența acestora.

În urma investigațiilor efectuate s-a stabilit că bunurile găsite asupra sa (un  laptop, mici sume de bani, parfumuri, un telefon etc.) au fost sustrase în noaptea de duminică, 30 iulie, spre luni, 31 iulie din șapte autoturisme  parcate în municipiul de pe Timiș și lăsate neasigurate.

Polițiștii au reușit și recuperarea parțială a bunurilor sustrase. Printre acestea se află un laptop de 2.000 de euro, cea mai mare valoare a prejudiciului recuperat.

Bărbatul este cercetat pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, fiind reținut  pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Timiș, iar marți,1 august, magistrații au dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

În cauză, cercetările continuă sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecatoria Lugoj.