FOTO. Vâlcean reținut la Sibiu. Acuzat că a tâlhărit o femeie

1800 de euro este prejudiciul cauzat de un vâlcean, care a tâlhărit o femeie în…

1800 de euro este prejudiciul cauzat de un vâlcean, care a tâlhărit o femeie în curtea unei societăți comerciale din Sibiu.

Potrivit IPJ Vâlcea, la data de 31 august a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut un bărbat în vârstă de 33 de ani, din jud. Vâlcea, domiciliat fără forme legale în jud. Sibiu, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.

Bărbatul este bănuit că, la data de 18 august a.c., în jurul orei 03,30, în timp ce se afla în curtea unei societăți comerciale de pe raza municipiului Sibiu, prin acte de violență, i-ar fi smuls poșeta unei femei, creând un prejudiciu de 1.800 de euro.

În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii sibieni au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate la nivelul Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu pentru identificarea și documentarea întregii activități infracționale a persoanei în cauză.