Semafor pe DN 7 – Valea Oltului, la limita dintre județele Vâlcea și Sibiu
CNAIR, prin Regionala de Drumuri Brașov (DRDP Brașov) începe azi, 5 septembrie reparații la podul…
CNAIR, prin Regionala de Drumuri Brașov (DRDP Brașov) începe azi, 5 septembrie reparații la podul de la Lazaret pe DN 7 -Valea Oltului. Lucrările se fac la podul peste pârâul Lotrioara în județul Sibiu, la mică distanță de limita cu județul Vâlcea. Lucrările durează o săptămână.
Una dintre cele mai aglomerate și periculoase șosele din țară este, fără îndoială, Valea Oltului. Traficul intens pe timpul zilei, dar și noaptea le dă bătăi de cap șoferilor. Acum, deși este ultima săptămână înaintea începerii noului an școlar și sunt mai puțini șoferi care pleacă în concediu, cozile vor fi destul de mari, posibil pe mai mulți kilometri. Drumarii repară, așa cum au anunțat printr-un comunicat de presă, pentru aproximativ o săptămână, rosturile de dilatație, iar circulația va fi restricționată pe un sens și dirijată alternativ, cu semafor.
-Începând de mâine, marți, 05.09.2023, se vor institui restricții de trafic pe DN7, în zona localității Lazaret, aproape de limita dintre județele Sibiu și Vâlcea.
–Circulația va fi închisă pe o bandă în zona podului peste pârâul Lotrioara pentru schimbarea rosturilor de dilatație.
–Lucrările vor dura aproximativ o săptămână, timp în care traficul va fi dirijat de semafoare. Vă rugăm să circulați cu prudență în zonă șantierului și să respectați semnalizarea temporară ! Vă mulțumim de înțelegere și ne cerem scuze pentru disconfortul creat !” – anunț CNAIR.
Pe DN 7 Valea Oltului săptămâna trecută au fost cozi uriașe la Brezoi (jud. Vâlcea) unde s-au făcut reparații la podul peste Lotru.
Asocierea de Constructori MAPA-Cengiz (Turcia) ar trebui să înceapă în primăvara anului viitor lucrările pentru lotul 2 al Autostrăzii Sibiu -Pitești (Boița-Cornetu cu o lungime de 31 km.), iar termenul de execuție este de 50 de luni.