Romsilva pune la vânzare aproape 25.000 de pomi de Crăciun
Persoanele care-și doresc un pom de Crăciun natural trebuie să știe că Regia Națională a Pădurilor – Romsilva,…
Persoanele care-și doresc un pom de Crăciun natural trebuie să știe că Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, prin unitățile sale teritoriale, inclusiv prin cea din Vâlcea, scoate la vânzare aproape 25.000 de brazi, molizi sau alte specii de rășinoase.
Din cei 24.796 de pomi de Crăciun care vor fi puși pe piață prin intermediul ocoalelor silvice de stat,17.569 bucăți sunt produși în pepinierele silvice ale Romsilva, în cadrul unor culturi specializate, iar 7.227 provin din lucrări silvice autorizate, în urma cărora se extrag exemplarele din regenerările naturale unde există o densitate excesivă.
Majoritatea pomilor de Crăciun oferiți spre vânzare în acest an sunt din specia brad, 18.898, iar diferența de 5.898 de bucăți sunt din specia molid sau alte specii de rășinoase.
Prețurile pornesc de la 15 lei pentru un pom de Crăciun,specia molid cu înălțimea de până în 1,3 metri, și ajunge la 35 de lei pentru un exemplar de brad cu înălțimea între 2 și 3 metri. Cei cu înălțimi de peste 3 metri sunt considerați comenzi speciale. Prețurile menționate sunt cele practicate pentru pomii de Crăciun achiziționați direct de persoanele fizice de la ocoalele silvice din cadrul Romsilva.
Direcțiile silvice vor onora, cu prioritate, cererile populației, prin vânzarea directă și numai în limita excedentului se va face valorificarea către operatori economici.