FOTO. Mai multe persoane care pescuiau ilegal pe râul Olt, depistate la Vâlcea

O acțiune de o zi (6 ianuarie 2024) a polițiștilor din cadrul Serviciului Ordine Publică…

O acțiune de o zi (6 ianuarie 2024) a polițiștilor din cadrul Serviciului Ordine Publică – Biroul Protecția Fondului Forestier și Piscicol, cu sprijinul unui reprezentant al Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Vâlcea, a fost suficientă pentru a prinde în flagrant mai multe persoane cate pescuiau ilegal pe râul Olt. Dacă astfel de activități ar avea loc mai des, poate braconajul în Vâlcea ar putea fi diminuat.

Potrivit unui comunicat de presă al IPJ Vâlcea, “în urma verificărilor efectuate, au fost depistați în flagrant delict, în localitățile Galicea și Drăgoești și în municipiul Râmnicu Vâlcea, mai multe persoane, care pescuiau ilegal pe râul Olt.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de O.U.G. nr. 23/2008 modificată, privind pescuitul și acvacultura.

De asemenea, au fost confiscate următoarele bunuri: 6 plase de pescuit și cantitatea de 55 kg de pește speciile șalău și caras, bunuri cu o valoare de aproximativ 3.500 lei”.