SITUAȚIE DISPERATĂ. Centrul medical de permanență din Ostroveni a fost închis
Situație incredibilă la Centrul Medical de Permanență din cartierul Ostroveni al municipiului Râmnicu Vâlcea. Directorul…
Situație incredibilă la Centrul Medical de Permanență din cartierul Ostroveni al municipiului Râmnicu Vâlcea. Directorul coordonator, medicul Alin Obogeanu, și-a dat demisia, iar odată cu el au plecat toți medicii de familie și asistenții. Deocamdată, centrul a fost închis pe o perioadă determinată de 3 luni, însă se pare că sunt slabe șansele de a găsi personalul necesar pentru a-l putea pune din nou în funcțiune.
Totul a pornit de la faptul că medicii nu au mai fost plătiți de mai bine de patru luni, iar pentru materialele sanitare necesare, personalul medical a fost nevoit să aducă bani de acasă. Potrivit medicului Alin Obogeanu, ultima majorare a tarifelor a fost în ianuarie 2018, când s-a decis că o oră de gardă pentru un medic de familie este de 40 de lei, iar o oră de gardă pentru un asistent este de 20 de lei. Din acestea scăzând contribuţiile, impozitele şi CAS, CASS rămâne un medic de familie cu aproximativ 264 de lei o gardă de 12 ore, iar un asistent cu 132 de lei pe 12 ore. Ba mai mult, plata pentru dotarea aparatului de urgenţă este de 4 lei pe oră. La preţurile actuale, de 4 lei pe oră se pot cumpăra o seringă şi o fiolă de ser fiziologic.
“Situația este neschimbată în momentul actual: patru luni de întârziere a plăților, iar actualele tarife nu mai sunt în conformitate cu prețurile actuale. Mi-am dat demisia din funcția de coordonator, iar decizia este una definitivă. Autoritățile de la Vâlcea nu au nicio putere, banii vin de la București. În această situație se regăsesc centrele din toată țara” – ne-a declarat medicul Alin Obogeanu.
În anul 2023, Centrul de permanență Ostroveni a avut 6.192 de pacienţi în 5.784 de ore de gardă. Pacienții îi caută în continuare pe medicii de acolo, pentru a evita să meargă la UPU. Spre exemplu, seara trecută la Urgențe se aflau zeci de persoane, holurile fiind neîncăpătoare. O parte din acești pacienți au încercat prima dată să meargă la Centrul de permanență, dar au găsit ușile închise.