VÂLCEA. De frica strigoilor, au dezgropat mortul și i-au înfipt cuțitul în inimă. Vezi ce pedepse au primit!

Caz absolut șocant în județul Vâlcea. Nu s-a întâmplat recent, ci în 2019, însă abia…

Caz absolut șocant în județul Vâlcea. Nu s-a întâmplat recent, ci în 2019, însă abia acum instanța s-a pronunțat. Rudele unei femei, care decedase de câteva luni, au dezgropat-o și i-au înfipt un cuțit în inimă, susținând sus și tare că s-a transformat în strigoi. Incidentul a avut loc în zona parohiei Robești – Balota, iar totul a fost văzut de mai multe persoane care au anunțat poliția. Ca urmare, oamenii legii au deschis un dosar penal pentru profanare de cadavre sau morminte, iar preotul paroh Petre Duță a fost acuzat și el că le-ar fi permis inculpaților să deshumeze cadavrul, în loc să anunțe Poliția.

Potrivit anchetatorilor, totul s-a întâmplat în plină zi, pe 18 septembrie 2019, la aproape două luni de la înmormântarea femeii. Vânătorii de strigoi au fost fratele și soțul femeii decedate, împreună cu alți doi apropiați. Ei au mers la cimitir pentru a-i înfige cadavrului un cuțit în inimă de teamă că îi bântuie, provocând o plagă tăiată, cu o lungime de circa 15 centimetri.

„S-a recurs la deshumarea cadavrului şi înţeparea acesteia la nivelul inimii pe fondul unei tulburări create de sentimentul că răposata «s-ar fi transformat în strigoi» şi că «i-ar fi bântuit», la nivelul comunităţii locale existând superstiţia conform căreia persoana decedată se poate transforma în strigoi, iar pentru anihilarea acestuia este necesară înţeparea cadavrului în inimă”, se arată în dosarul Curții de Apel Pitești, citat de Adevărul.

Cei patru inculpați au încheiat acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorul, fiind condamnați definitiv, în februarie 2020, la pedepse de închisoare cu suspendare.

Preotul achitat de instanță, dar pedepsit de Arhiepiscopie

Nici preotul Petre Duță nu a scăpat de anchetă. El fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu și complicitate la infracțiunea de profanare de cadavre sau morminte, iar pe 8 februarie 2024, el a fost găsit nevinovat, fiind achitat definitiv la Curtea de Apel Pitești, notează adevărul.ro. Instanța a considerat că fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege. Petre Duță a susținut, în instanță, că nu a aprobat niciodată o asemenea practică neortodoxă și că persoanele care au făcut acest lucru nu au ţinut cont de învăţăturile sale.

Părintele nu a scăpat însă și de pedeapsa Arhiepiscopiei Râmnicului. Pe parcursul cercetărilor, i s-a aplicat sancţiunea disciplinară a suspendării din funcţie pentru neglijenţă, neîndeplinirea sau îndeplinirea cu rea-credinţă a îndatoririlor statutare şi regulamentare, sancţiune pe care acesta nu a contestat-o.