Radare fixe cu afișaj electronic în cinci zone din Râmnicu Vâlcea. Primarul Gutău a anunțat unde!

Frecvent, anumiți cetățeni din municipiul Râmnicu Vâlcea se plâng de faptul că pe străzile orașului…

Frecvent, anumiți cetățeni din municipiul Râmnicu Vâlcea se plâng de faptul că pe străzile orașului se circulă cu viteză excesivă, mai ales în preajma trecerilor de pietoni sau în zonele rezidențiale. Bulevardul Dem Rădulescu este una din zonele cu probleme de acest gen, iar sentimentul de nesiguranță al pietonilor sau al bicicliștilor este din ce în ce mai mare. Ca să nu mai vorbim de accidentele rutiere care s-au înmulțit în municipiu, mai ales cele ale căror victime sunt pietonii. Plecând de la aceste aspecte, primarul municipiului Mircia Gutău a luat decizia de achiziționa 10 sisteme de radar cu afișat electronic, ce vor fi amplasate în cinci zone din oraș (câte un radar pe fiecare sens). Astfel, vor fi montate sisteme radar și camere de supraveghere pe bulevardul Dem Rădulescu, pe strada Ștrandului, pe bulevardul Pandurilor, pe Calea lui Traian la intrare în oraș dinspre Bujoreni, precum și pe strada Morilor.

”Am achiziționat, zilele trecute, niște sisteme de radar. Sper că de această dată vom reuși să îi liniștim pe care care nu au bun simț și merg cu o viteză pe bulevard de 120-150 km/h. Pe bulevardul Pandurilor este nebunie, la intrare în oraș la fel. Sunt radare care te înștiințează cu privire la viteza pe care o ai și îți afișează și restricția. Spre exemplu tu ai restricție de 50 km/h și îți arată că circuli cu 80 km/h. Ca să nu zică de faptul că nu-i anunțăm. Vor fi montate și camere de luat vederi și vor primi hârtiuța acasă atunci când merg cu viteză. Am cumpărat 10 astfel de radare care vor fi montate și sunt convins că măcar se vor speria și liniști” – a declarat primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău.