IPJ VÂLCEA – CAMPANIA PREVENTIVĂ „FII RESPONSABIL!” (FOTO)

COMUNICAT DE PRESĂ În baza campaniei ”FII RESPONSABIL!” pentru prevenirea violenţei în școli, a traficului şi consumului…

COMUNICAT DE PRESĂ

În baza campaniei ”FII RESPONSABIL!” pentru prevenirea violenţei în școli, a traficului şi consumului de droguri, precum şi conştientizarea riscurilor asociate celor două fenomene, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, Biroul Siguranţă Şcolară, Biroul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi Poliţia oraşului Horezu au organizat şi desfăşurat activităţi preventive în cadrul Liceului Constantin Brâncoveanu din orașul Horezu.

Activităţile dispuse în cadrul campaniei au fost realizate în parteneriat cu unitatea de învăţământ, consilierii şcolari din cadrul C.J.R.A.E. desemnaţi la nivelul liceului, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea şi reprezentanți ai Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Vâlcea.

Astfel, în perioada octombrie 2023 – februarie 2024,polițiștii au organizat 35 de activităţi educativ – preventive, la care au participat aproximativ 1500 de beneficiari, acestea fiind realizate la toate clasele de tip gimnaziu şi liceu/profesională din cadrul din cadrul Liceului Constantin Brâncoveanu, din orașulHorezu.

Cu ocazia activităţilor desfăşurate în cadrul campaniei, poliţiştii au informat elevii și cadrele didactice cu privire la normele de comportament în societate, măsurile de autoprotecție pentru prevenirea victimizării și consecințele legale asociate faptelor antisociale, precum și cu privire la traficul şi consumul ilicit de droguri și alte substanțe psihoactive.

Activitățile desfășurate de polițiști au cuprins acțiuni punctuale, realizate la toate clasele de tip gimnaziu şi liceu/profesională din cadrul Liceului Constantin Brâncoveanu, din orașul Horezu.

Prin discuţiile purtate cu elevii, s-a urmărit identificarea unor modalități de diminuare a stărilor conflictuale și de soluționare a conflictelor, dar şi dezvoltarea capacităților  de soluționare non-violentă a conflictelor în rândul minorilor care manifestă comportamente antisociale.

În cadrul întâlnirilor, polițiștii le-au transmis elevilor că le sunt alături, gata să intervină ori de câte ori va fi nevoie, că pot să apeleze cu încredere şi să ceară sprijinul lor în rezolvarea problemelor cu care se confruntă, astfel încât nimic să nu perturbe drumul pe care au pornit pentru atingerea obiectivelor stabilite în activitatea şcolară.


Astfel, polițiștii prezenți în școli, au adresat recomandări pentru siguranța personală a elevilor. Acum, copiii care s-au întâlnit cu oamenii legii, știu că:

• Este util să adopte un comportament civilizat, fără să se lase influenţați de cei din jur şi fără să fie agresivi în atitudine sau limbaj;

• Atunci când se întorc de la școală este bine să meargă direct acasă și să respecte regulile de circulație;

• Este important să solicite ajutorul părinţilor şi profesorilor dacă ceilalţi copii îi șicanează, izolează, umilesc sau jignesc;

• Este indicat să evite să aibă asupra lor obiecte valoroase.Petiţii Online

Pentru Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea, asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă în şcoli şi în zona unităţilor şcolare reprezintă o prioritate, sens în care facem părinților următoarele recomandări:

• Să păstreze permanent legătura cu cadrele didactice şi să cunoască situația şcolară a copiilor;

• Să se preocupe de modul în care copiii își petrec timpul liber și să îi implice pe aceștia în activități extrașcolare care să le dezvolte un compotament prosocial: activități sportive, voluntariat etc., astfel încât să se evite intrarea copiilor sau adolescenţilor în anturaje nepotrivite şi desfăşurarea de activităţi la limita legii;

• Să încurajeze copiii în abordarea unui comportament responsabil, atât în viața reală cât și în cea virtuală;

• Să imprime copiilor o atitudine pozitivă față de lege și autoritate și să le explice acestora că rolul normelor sociale este de protecție a cetățenilor și nu de pedeapsă.

Vă mulțumim că respectați sfaturile polițiștilor!