Proiectele de amploare de la Horezu vor face din stațiunea vâlceană una dintre cele mai căutate destinații din țară
Horezu, un orășel liniștit și plin de farmec, care se află într-o amplu proces de…
Horezu, un orășel liniștit și plin de farmec, care se află într-o amplu proces de dezvoltare. A devenit oficial stațiune turistică de interes național și, fără îndoială, este „capitala” ceramicii românești. Administrația publică locală are proiecte majore în implementare, iar alte obiective de investiții vor fi începute cât de curând.
Centură ocolitoare la Horezu, proiect de 201 milioane lei
Un astfel de proiect este centura ocolitoare a orașului Horezu. Guvernul a aprobat deja 201 milioane lei pentru realizarea variantei ocolitoare a stațiunii, iar Primăria Horezu și Consiliul Județean Vâlcea au încheiat un parteneriat pentru ca județul să asigure din bugetul propriu o contribuție financiară de 2% din valoarea proiectului. Proiectul are ca scop realizarea unei variante de ocolire care să scoată traficul greu şi de tranzit din oraş conducând la reducerea timpului de deplasare, sporirea capacităţii de circulaţie la intrările şi ieşirile din localitate, reducerea poluării fonice şi cu noxe în zonele locuite. Soluţiile propuse vor îmbunătăţi infrastructura rutieră naţională, în special la nivelul drumurilor naţionale, dar vor conduce şi la fluidizarea traficului local din oraş. Proiectul va fi realizat în 24 de luni.
Parc de agrement pe 3 hectare
Orașul Horezu va avea cel mai spectaculos parc de agrement din județul Vâlcea. Se lucrează deja intens la acest proiect, iar primarul Nicolae Sărdărescu spune că va cu adevărat incredibil, parcul urmând a atrage mulți turiști. Parcul de agrement şi recreere este construit pe o suprafață de circa 3 hectare, fondurile utilizate fiind europene. În cadrul proiectului se amenajează un patinoar de 300 de metri pătraţi, o scenă şi un amfiteatru în aer liber cu o capacitate de 400 de locuri, tiroliană, pârtie şi tunuri de zăpadă pentru săniuş pe timpul iernii, cu o înălţime de 7 metri. De asemenea, se amenajează spaţii de fitness în are liber, zone de promenadă, turnuri de observație şi foişoare pentru activităţi recreative.
”Se lucrează intens la acest parc şi vă pot spune că va fi ceva spectaculos. În acest moment nu există în ţară o zonă amenajată aşa cum va fi Parcul de agrement <Constantin Brâncoveanu> de la Horezu. Pe o lungime de 1 kilometru se va amenaja cea mai spectaculoasă faleză de promenadă de-a lungul râului. Vom inaugura investiția în vară” – ne-a spus primarul Nicolae Sărdărescu.
Terenuri pentru tinerii care vor să-și construiască locuințe
Primăria Horezu a anunțat recent că va pune la dispoziție terenuri gratuite tinerilor care vor să-și construiască locuințe. Primarul Nicolae Sărdărescu consideră că în acest fel îi va determina pe tineri să rămână în oraș și să participe activ la dezvoltarea comunității. Administrația publică locală propune o suprafață de 20 de hectare de teren agricol în intravilanul orașului Horezu pentru acest demers.
“În ultimele luni, un număr crescut de tineri din orașul Horezu și din alte localități deținătoare de drepturi în Horezu au solicitat accesul la terenuri pentru construcția de locuințe. În urma unei analize a Primăriei Orașului Horezu, conform Legii nr. 15/2003, s-a stabilit că terenuri cu o suprafață cuprinsă între 250 și 400 metri pătrați pe locuință pot fi alocate beneficiarilor.
În acest sens, legiuitorul stabilește că pot beneficia de aceste terenuri sunt tinerii cu vârste sub 35 de ani, care au împlinit 18 ani și care nu dețin deja o locuință sau un teren destinat construirii unei locuințe în orașul sau în alte localități. Construcția locuinței trebuie să înceapă în termen de un an de la atribuirea terenului și să respecte legislația referitoare la autorizarea construcțiilor.
Procedura de solicitare presupune depunerea unei cereri la consiliul local, însoțită de documente justificative, precum copii ale certificatului de naștere și a cărții de identitate a solicitantului, și o declarație pe proprie răspundere privind lipsa deținerii anterioare a unei locuințe sau terenuri destinate construirii unei locuințe.
Beneficiarii vor putea utiliza și facilitățile privind obținerea de credite conform Legii locuinței nr. 114/1996. . După finalizarea construcției, consiliul local poate decide vânzarea terenului către proprietar, iar prețul va fi stabilit prin expertiză tehnică aprobată” – informează primarul orașului Horezu.