Sistem de canalizare, sursă proprie de apă și asfalt pe drumuri la Mateești. Primarul Anghelescu, pus pe treabă!

Comuna Mateești se poate mândri cu un primar implicat, activ și competent. Edilul Cosmin Anghelescu…

Comuna Mateești se poate mândri cu un primar implicat, activ și competent. Edilul Cosmin Anghelescu este tot timpul pus pe treabă, iar proiectele în localitate curg pe bandă rulantă. Practic, comuna Mateești este un adevărat șantier în acest moment, mai ales că sunt în plină desfășurare lucrările pentru sistemul de canalizare. Primarul Anghelescu se poate lăuda cu această investiție importantă, reușind să construiască un sistem de canalizate pe o suprafață de aproape 48 de kilometri. O adevărată reușită dacă ne uităm la unele localități aflate în vecinătatea zonelor urbane, care sunt repetente la acest capitol. Și cu toate acestea, edilul șef este criticat de adversarii politici că a frezat asfaltul pentru introducerea conductelor. Păi dacă vechea administrație nu a fost în stare să le asigure cetățenilor utilitățile necesare, ci a turnat doar o palmă de asfalt pentru a se lăuda cu o amărâtă de reușită, a cui este vina?! Primarul Cosmin Anghelescu dă asigurări că după finalizarea lucrărilor la sistemul de canalizare, drumurile vor fi asfaltate, astfel încât oamenii să circule în condiții bune, de siguranță. 

“Suntem în plin proces cu doilea proiect de canalizare. În aproape patru ani de mandat, ne apropiem de 48 de kilometri de rețea de canalizare în toată localitatea, plus stația de epurare. Mai rămâne descoperit cam 10%, dar deja suntem pregătiți cu studiul de fezabilitate, iar luna aceasta vom depune proiectul prin AFM. Proiectul constă în forarea a două puțuri, două bazine de înmagazinare, un bazin la cea mai mare altitudine și extindere canalizare și refacere infrastructură la stadiul inițial. Acesta este restul de executat, obiectiv pe care cu siguranță îl voi duce la îndeplinire în prima parte a următorului mandat. Pentru cei care sunt nemulțumiți că am frezat asfaltul, le dau asigurări că, în câteva săptămâni, vom asfalta și drumurile, după ce terminăm cu sistemul de canalizare” – ne-a declarat primarul Cosmin Anghelescu.

La Mateești există apă potabilă în toată comuna, edilul șef reușind în acest mandat extinderea sistemului cu peste 20 de kilometri. Sursă de apă încă nu este în comună, actuala administrație publică locală moștenind o înțelegere cu UAT Alunu, motiv pentru care oamenii plătesc un preț destul de mare la apă, de 6,61 lei. Însă, primarul Cosmin Anghelescu are în plan realizarea unui proiect pentru ca Mateești să aibă propria sursă de apă, astfel încât cetățenii să plătească un preț mai bun la apă. 

“Obiectivul meu pentru mandatul următor este de a realiza o sursă proprie de apă pentru comuna Mateești, precum și extinderea rețelei pentru cei care încă nu au. Este o zonă importantă în Pîlșești, acolo unde oamenii nu au încă rețea de apă potabilă. Acolo, în Pîlșești, o să pun eu bazinul nostru de apă. Luăm din cele două puțuri forate și alimentăm bazinul la cea mai înaltă altitudine și o să îi dăm drumul prin toată comuna. Am găsit soluția și o voi pune în practică” – ne-a mai spus primarul comunei Mateești, Cosmin Anghelescu.