VIDEO. Imagini cu un minor din Vâlcea, urmărit și imobilizat de polițiști la Craiova
Urmărit național pentru furtul unui autovehicul pe care l-a și condus fără permis, un minor…
Urmărit național pentru furtul unui autovehicul pe care l-a și condus fără permis, un minor din comuna Alunu, județul Vâlcea, a fost prins, ieri, în Craiova, de polițiști din cadrul Secţiei 6.
Potrivit anchetatorilor, minorul în vârstă de 14 ani a încălcat măsura arestului la domiciliu, iar, ca urmare, instanţa de judecată a dispus arestul preventiv. Copilul locuia fără forme legale în municipiul Craiova.
El este acum cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt în scop de folosinţă şi conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere.
Minorul a fost localizat pe strada Brestei, din municipiul Craiova, iar la vederea poliţiştilor a încercat să fugă. Numai că, oamenii legii l-au alergat pe stradă și au reușit să-l prindă și să-l imobilizeze. Ulterior minorul din Vâlcea a fost introdus în arestul din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.
sursa video: GDS TV Youtube