Câți ani de pușcărie a primit un tânăr din Râmnicu Vâlcea pentru mai multe infracțiuni de trafic de droguri

În ziua de 23 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, cu sprijinul…

În ziua de 23 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale au pus în executare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Tribunalul Vâlcea, față de un bărbat, din municipiul Râmnicu Vâlcea.

Astfel, polițiștii au pus în executare un mandat de executarea pedepsei cu închisoarea privind un bărbat de 29 de ani, condamnat la 3 ani de închisoare, ca urmare a săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc în formă continuată (4 acte materiale) și infracțiunii de efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive în formă continuată (2 acte materiale).

Bărbatul a fost condus în vederea încarcerării, în Penitenciarul de Maximă Siguranță Mioveni, județul Argeș.

foto ilustrativ