VIDEO. Șoferii indisciplinați, “vânați” din elicopter pe DN 7, la Vâlcea
Problemele de trafic pe care le cauzează șoferii indisciplinați care circulă pe DN 7, îi…
Problemele de trafic pe care le cauzează șoferii indisciplinați care circulă pe DN 7, îi determină pe polițiștii rutieri din Vâlcea să recurgă la fel și fel de metode pentru a preveni producerea de accidente de circulație și pierderea de vieți. Frecvent, IPJ Vâlcea apelează la serviciile unui elicopter din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie al M.A.I. pentru a survola şi supraveghea traficul rutier. Elicopterul este dotat cu aparatură pentru înregistrarea abaterilor la regimul rutier. O astfel de “vânătoare” a avut loc ieri, 7 mai, între orele 15.00 – 18.00, pe DN 7, și s-a lăsat cu amenzi și permise reținute.
“Acţiunea a avut ca scop prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, în special combaterea nerespectării regulilor privind depăşirea şi încălcarea regimului legal de viteză.
Cele 3 echipaje auto de poliţie rutieră, aflate în trafic pe DN 7, pe întregul tronson până la limita cu județul Sibiu, au beneficiat de sprijin aerian, cu un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie al M.A.I., în care s-a aflat şi un poliţist rutier care a transmis informaţii echipajelor de poliţie rutieră aflate la sol pentru a interveni prompt, în vederea depistării celor care au încălcat normele rutiere.
Astfel, au fost constatate 27 de abateri, pentru care au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 5.000 de lei, dintre care 17 pentru nerespectarea regimului legal de viteză și 10 pentru alte nereguli.
De asemenea, au fost reţinute 4 permise de conducere, respectiv 3 pentru depăşire neregulamentară și 1 pentru alte nereguli, fiind retrase și 4 certificate de înmatriculare.
Astfel de activități care au ca scop creșterea gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice din județ vor fi efectuate și în perioada următoare” – precizează IPJ Vâlcea, într-un comunicat de presă.