Ștefan Bîzîc (PNL): Este timpul să aducem la Băbeni o mentalitate cinstită, corectă şi orientată spre viitor

Unul dintre cei mai tineri candidați la alegerile locale din județul Vâlcea este Ștefan Bîzîc,…

Unul dintre cei mai tineri candidați la alegerile locale din județul Vâlcea este Ștefan Bîzîc, un inginer de 34 de ani, care spune că a “intrat în viaţa publică, atât în politică, cât şi în administrație, cu credinţa că pot aduce o schimbare în viaţa localităţii în care m-am născut şi pe care am ales-o drept <acasă>”. Motivat și plin de speranță, Ștefan candidează la funcția de primar al orașului Băbeni și are o șansă imensă de a accede la această funcție. Orașul Băbeni a fost condamnat la subdezvoltare până acum, însă tânărul Bîzîc este decis să schimbe lucrurile în bine.

“Sunt onorat sa fiu gazda dumneavoastră, dar în același timp sunt dezamăgit pentru că mi-aș fi dorit să ținem această conferință într-un alt loc cum ar fi în incinta unui parc industrial, dar din păcate noi la Babeni nu avem așa ceva, sau în centrul localității, dar din păcate nu avem niciun centru modem și civilizat. Puteam foarte bine să ținem conferința și în parcul central al localității, dar și acolo iarba este foarte mare. Avem norocul să existe în localitate niște oameni care au investit și au amenajat câte un astfel de loc unde putem să ținem această conferință de presă într-un mod civilizat și elegant. (…) Schimbarea în bine este sloganul echipei și nu este unul ales doar să prindă la public, ci este misiunea noastră, a tuturor! Prin schimbare nu mă refer la numele ocupantului de funcţie, ci la mentalitate. Este timpul să aducem la Băbeni o mentalitate cinstită, corectă şi orientată spre viitor. Am văzut cu toţii faptul că lucrurile nu se îndreaptă în direcţia firească, mărturie fiind ultimii 8 ani de zile, în care nu doar că nu s-a schimbat nimic, dar s-au înmulțit problemele” – a spus Ștefan Bîzîc în cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc azi, 9 mai.