RÂMNICU VÂLCEA. Tineri prinși noaptea cu droguri în mașină

În noaptea de 16 spre 17 mai 2024, în jurul orei 04:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea…

În noaptea de 16 spre 17 mai 2024, în jurul orei 04:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea –Biroul de Ordine Publică, în timp ce desfășurau activități specifice au depistat pe o stradă din municipiu, un autoturism staționat în care se aflau 3 persoane care aveau un comportament nefiresc.

În urma controlului corporal, asupra unui tânăr de 27 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea a fost descoperit un plic cu o substanță de culoare albă, susceptibilă de a fi interzisă de lege.

Totodată, în urma controlului asupra autoturismului, au fost descoperite două plicuri cu substanță de culoare albă, despre care există bănuiala că fac parte din categoria celor care produc efecte psihoactive și sunt interzise la deținere.

Plicurile au fost ridicate și predate polițiștilor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vâlcea, în vederea continuării cercetărilor.