Autorul accidentului din zona Supeco, acuzat de OMOR. El a fost trimis în judecată (VIDEO)

Procurorii din cadrul Tribunalului Vâlcea au dispus la data de 07 iunie 2024 trimiterea în…

Procurorii din cadrul Tribunalului Vâlcea au dispus la data de 07 iunie 2024 trimiterea în judecat în stare de arest preventiv, a unui inculpat, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omor (cu forma de vinovăție a intenției indirecte) și conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe. Este vorba despre autorul accidentului cumplit din luna aprilie (vezi aici video cu momentul impactului), din zona Supeco a municipiului Râmnicu Vâlcea. Șoferul vinovat de producerea accidentului, un bărbat în vârstă de 28 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând valoarea de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.


“Din rechizitoriul întocmit rezultă următoarea situație de fapt: în data de 19.04.2024, inculpatul, find sub influența băuturilor alcoolice, în timp ce conducea autoturismul marca BMW, pe strada Calea lui Traian din Rm. Vâlcea, din direcția Sud-Nord, pe banda 2, în dreptul Cimitirului Cetățuia a efectuat manevra de depășire neregulamentară, încălcând marcajul dublu continuu si circulând pe contrasens, a intrat în coliziune frontală cu autoutilitara marca Dacia Logan, condusă de victima, care circula pe banda 1 din directia Nord-Sud. După impact, autoturismul condus de inculpat s-a oprit pe sensul de mers Sud – Nord, într-un alt autoturism, care se afla staționat în fața Cimitirului Cetățuia, pe banda 1, cu fața către Nord.
În urma accidentului a rezultat decesul conductorului autoutilitarei marca Dacia Logan, precum si rănirea inculpatului si a celor doi minori ce se aflau in autoturismul acestuia.
S-a apreciat că având in vedere imprejurrile săvârșirii faptei: locul producerii accidentului (într-o zonă intens circulat din mun. Rm. Vâlcea), viteza de deplasare 132-140 km/h la momentul intrării în depășire), aflarea sub influenta buturilor alcoolice(1,19 – 1,15 gr.%0 alcool ni sânge), încălcarea interdicției efectuării manevrei de depășire cu nerespectarea marcajului dublu longitudinal continuu, inculpatul a prevazut rezultatul faptei sale, si chiar dacă nu l-a urmarit, a acceptat producerea sa, bazându-se exclusiv pe hazard.
Dosarul a fost trimis spre competent soluționare Tribunalului Vâlcea.Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penala, finalizarea anchetei penale si trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate in niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție” – precizează procurorii vâlceni.