Beat și cu permis fals, un bărbat a fost încătușat pe o stradă din Râmnicu Vâlcea
Vigilenți, polițiștii rutieri din Râmnicu Vâlcea au încătușat un ilfovean după ce l-au oprit în trafic pe o stradă din municipiu. În urma controlului, s-a dovedit că omul avea un permis de conducere fals asupra lui, mirosea groaznic a alcool și a mai refuzat și testarea cu aparatul etilotest. Ca urmare, individul a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior pus sub control judiciar. Incidentul a avut loc în seara zilei de 28 septembrie 2024, în jurul orei 22:20, pe Aleea Narciselor.
“La volanul autoturismului, polițiștii au identificat un bărbat în vârstă de 43 de ani din localitatea Chiajna, județul Ilfov. În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a stabilit că acesta nu deține permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule. Cu ocazia efectuării controlului documentelor, conducătorul auto ar fi prezentat un permis de conducere fals, care ar fi fost emise de autoritățile unei alte țări.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică, polițiștii i-au solicitat bărbatului să efectueze o testare cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat. De asemenea, persoana în cauză a fost condusă la o unitate medicală pentru a-i fi recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei din sânge, refuzând și de această dată.
Astfel, bărbatul a fost condus la sediul Poliției, în vederea continuării cercetărilor, iar în baza probatoriului administrat, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore.
Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea. În cursul zilei de azi, 29 septembrie a.c., față de bărbatul în cauză a fost dispusă măsura controlului judiciar.
În cauză, polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uzul de fals, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologie.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție” – informează IPJ Vâlcea.
foto arhiva