„Nu un politician, ci un frate” – Deputatul Cazan își anunță candidatura și planurile pentru 2028

Deputatul Laurențiu Cazan și-a anunțat oficial candidatura pentru un al doilea mandat în Camera Deputaților. El și-a exprimat intenția de a contribui la dezvoltarea județului Vâlcea prin promovarea unor proiecte majore de infrastructură, precum crearea unei platforme industriale și construirea unui drum național expres care să lege Râmnicu Vâlcea de autostradă. Cazan și-a asumat responsabilitatea de a supraveghea implementarea acestor inițiative și de a combate birocrația locală.

Politicianul liberal a subliniat încă de la început că, din 2028, plănuiește să preia funcția de primar al municipiului Râmnicu Vâlcea, unde dorește să se implice direct în revitalizarea orașului, afectat de pierderea masivă a populației și a oportunităților economice în ultimele trei decenii. Cazan a făcut apel la alegători să îl voteze, nu doar ca politician, ci ca un reprezentant al comunității care lucrează pentru binele cetățenilor.

El ocupă poziția a doua pe lista candidaților pentru Camera Deputaților din partea Partidului Național Liberal (PNL) Vâlcea.

”Depunere candidatură, de ce candidez? Candidez la Camera Deputaților pentru al doilea mandat și ultimul de parlamentar. Din 2028, mă întorc acasă, ca primar al Râmnicului. Să facem treabă în orașul care a pierdut zeci de mii de oameni în ultimii 30 de ani. Oameni și oportunități.

Ca deputat, pot să schimb modul în care se face politică la nivel local. Ca deputat pot să împing proiecte de dezvoltare județeană cum ar fi platforma industrială sau drumul național expres care să ne lege de autostradă. Ca deputat, pot să supraveghez cum sunt implementate aceste proiecte, să văd cine trage de timp, să pun umărul să mișcăm aparatul birocratic. Ca deputat, pot să apăs butoanele ca administrațiile să nu mai ignore cetățenii.

Sunt locul 2 pe lista la Camera Deputaților, liberal și vâlcean. Înainte de toate, vâlcean. Vreau ca atunci când mă votați, să vă gândiți că alegeți nu un politician, ci un frate. Un om care trage pentru Voi.

Pentru ca împreună, din 2028, să schimbăm orașul acesta, dintr-unul părăsit, fără viitor, în Acasă” – spune deputatul Cazan Laurențiu.