Primăria Râmnicului ia măsuri ferme împotriva cerșetoriei: apel către cetățeni pentru sesizarea cazurilor
Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea a inițiat o serie de acțiuni pentru a combate fenomenul cerșetoriei și pentru a sprijini persoanele fără adăpost, mai ales acum, la începutul sezonului rece. În colaborare cu Direcția Poliției Locale și Direcția de Asistență Socială (DAS), Centrul Social de Urgență „Ioana” a desfășurat controale în teren pentru a identifica aceste cazuri și pentru a găsi soluții de sprijin.
Pe parcursul acțiunilor, autoritățile au identificat 35 de persoane (26 bărbați și 9 femei) care trăiesc pe străzile orașului și cerșesc. Dintre aceștia, 12 persoane aveau domiciliul în alte localități și au fost îndrumate să se întoarcă în zonele de proveniență. Pentru locuitorii din Râmnicu Vâlcea, DAS a prezentat o serie de măsuri de sprijin, precum cazare la Centrul Social „Ioana”, mese calde, ajutor pentru integrarea socială, inclusiv înscrierea la un medic de familie, sprijin pentru obținerea actelor de identitate, facilitarea contactului cu familia sau asistență pentru găsirea unui loc de muncă.
Cu toate acestea, patru persoane au refuzat orice formă de ajutor oferită, preferând să trăiască pe domeniul public și să continue să apeleze la mila cetățenilor.
Primăria îi îndeamnă pe locuitori să nu susțină cerșetoria prin oferirea de bani, alimente sau alte bunuri acestor persoane. În cazul în care observă cazuri de persoane fără adăpost sau comportamente agresive din partea unor cerșetori, cetățenii sunt rugați să sesizeze astfel de situații la numărul TelVerde 0800 809 809, disponibil gratuit și în regim permanent. Primăria, împreună cu Poliția Locală și inspectorii DAS, va continua aceste acțiuni pentru a gestiona eficient fenomenul cerșetoriei în municipiu.