FOTO: Incendiu de vegetație în Oteșani – 40 de hectare mistuite de flăcări

Pompierii militari din Vâlcea au intervenit azi pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit în localitatea Oteșani. La fața locului a fost mobilizată o autospecială de stingere cu apă și spumă.
Flăcările au cuprins aproximativ 40 de hectare de teren, însă, din fericire, nu au fost raportate victime sau gospodării afectate. Cauza izbucnirii incendiului nu a fost încă stabilită, dar autoritățile continuă cercetările pentru a determina împrejurările în care s-a produs evenimentul.
Pompierii atrag atenția asupra pericolului incendiilor de vegetație și reamintesc populației să evite utilizarea focului deschis în zonele cu risc ridicat.