Reabilitarea și extinderea căminului cultural din Șirineasa, tot mai aproape de finanțare

Ion Bebe Streinu - primar Sirineasa

După ani de așteptare și numeroase obstacole birocratice (că așa este la noi în țară, nu-i așa?!), proiectul de reabilitare și extindere a căminului cultural din comuna Șirineasa se apropie, în sfârșit, de finanțare. Deși a fost inclus pe lista-sinteză a Companiei Naționale de Investiții (CNI) în urmă cu mai mulți ani, lipsa fondurilor și absurdele proceduri administrative au întârziat punerea lui în aplicare. Recent, însă, autoritățile locale din Șirineasa au primit asigurări că munca lor de ani de zile nu a fost în zadar, pentru că finanțarea va fi alocată în curând, ceea ce va permite demararea lucrărilor mult așteptate.

„Așteptăm această veste din 2013! Ni s-a promis că din martie vor fi alocați banii. Am depus prima cerere, apoi în octombrie 2015 am revenit cu documentația actualizată. De-a lungul anilor, a trebuit să refacem proiectul conform noilor hotărâri de Guvern, ne-am judecat, am câștigat, dar între timp au expirat avizele și a trebuit să le obținem din nou. Inițial, investiția era estimată la 11 miliarde de lei vechi, acum a ajuns la aproximativ 26 de miliarde” – a declarat primarul comunei Șirineasa, Ion Bebe Streinu.