Spitalul Județean de Urgență Vâlcea își întărește echipa cu noi medici rezidenți

Spitalul judetean valcea Sju

În contextul deficitului acut de medici din întreaga țară, Spitalul Județean de Urgență Vâlcea a reușit să atragă cinci medici rezidenți, care vor asigura gărzi în mai multe secții esențiale ale unității medicale. Aceștia se alătură echipei existente, contribuind la asigurarea unui act medical de calitate pentru pacienți.

Noii medici care s-au alăturat spitalului sunt:

• Dr. Răzvan Dincă – Secția ATI

• Dr. Elena Cojocaru – Secția Cardiologie

• Dr. Raluca Stanișor – Secția Cardiologie

• Dr. Filofteia Neamțu – Medicină de Urgență

• Dr. Maria Dan – UPU Stomatologie

Criza de personal medical este o problemă majoră la nivel național, multe spitale confruntându-se cu un deficit semnificativ de specialiști, în special în secțiile de terapie intensivă, urgențe și alte domenii critice. În acest context, atragerea de noi medici, chiar și cu timp parțial, reprezintă un pas important pentru asigurarea continuității îngrijirii pacienților.

Conducerea Spitalului Județean de Urgență Vâlcea le-a urat bun venit noilor medici și speră ca aceasta să fie doar o etapă în consolidarea resursei umane din unitatea medicală.